Odată învăţat mersul pe role nu mai poate fi dezvăţat

S-a dovedit ştiinţific că mersul cu rolele are aceleaşi efecte benefice ca şi joggingul din punct de vedere al sănătăţii cardio-vasculare şi al arderii de calorii. Cu toate că este un exerciţiu extraordinar pentru musculatura picioarelor, acesta nu supune încheieturile unei tensiuni la fel de mari ca şi joggingul.

Mersul pe role e o activitate cu un entuziasm aparte, conferă libertate de mişcare. Trebuie să-ţi echilibrezi întregul corp, apoi să înveţi să te foloseşti de mişcările tale naturale pentru a merge mai departe. Puţin câte puţin,  înveţi să le faci mai line şi mai fluente. Şi uite aşa ai reuşit, ai invăţat să mergi pe role. Daca eşti o persoană entuziastă, în 3-4 ore poţi învăţa să mergi pe role şi nu cred că vei mai uita vreodată cum să faci asta.

Dar pentru a începe aventura mersului pe role, întâi de toate trebuie să îţi iei protecţii pentru genunchi, coate, cap şi încheieturile mâinilor, ca să nu te alegi cu o luxaţie.

Regula de bază este controlul echilibrului. Rolele trebuie să fie neapărat mărimea potrivită  şi trebuie să fie foarte bine strânse pe picioare, pentru a nu avea probleme cu gleznele.

Rolele se ţin vertical pe asfalt, nu oblice sau mai ştiu eu cum şi se stă cu picioarele puţin flexate.

Se recomandă mersul pe un picior, când se împinge în stângul, greutatea se lasă pe dreptul şi nu se pune imediat piciorul cu care s-a impins jos. Se repetă faza cu ambele picioare.
Nu e indicat lăsatul prea mult pe spate, asta asigură o căzătură.  Mâinile ajută foarte mult la revenirea în poziţia de echilibru. Rolele se ţin în V,  împingând foarte uşor câte un picior în faţă, dar nu se ridică prea mult rola de la sol.

Pentru frânare, varianta cea mai simplă este punerea rolelor la un unghi de 90 grade. Se merge drept,  cu picioarele puţin flexate, se ridică un picior şi se lasă uşor să se târaie în spate, în spatele celuilalt, perpedincular pe acesta.

E foarte important să se înveţe o poziţie corectă. Când se merge uşor,  poziţia trebuie să fie cît mai dreaptă, cu umerii în aceeaşi linie cu tălpile. Când se merge cu viteză, se apleacă corpul puţin în faţă, pentru a împiedica picioarele să fugă înaintea corpului.

E foarte important să se plimbe greutatea în totalitate şi în permanenţă, de pe un picior pe altul.

Greşeli tipice: greutatea pe ambele picioare la un moment dat, lăsatul pe spate, gleznele fixe (atenţie, gleznele şi spatele vor fi foarte solicitate), ţinerea tălpilor paralele cu direcţia de mers în încercarea de a înainta.

Eu abia aştept să învăţ să merg pe role, voi?

Într-un articol viitor vă voi povesti despre benefiicile mersului pe role, în afară de faptul că poate fi o activitate foarte distractivă.

Sursă foto: silhouette-sportive.ro; perfecte.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *