Ciocolata – ingredientul magic al medicamentelor

Dacă mereu ai mers pe principiul de a îmbina utilul cu plăcutul, atunci am o veste bună pentru tine! Nu mai este un chin să te poţi ţine de un tratament! Cercetătorii de la Universitatea Cambridge care au fondat compania Lycotec au realizat că pentru a-şi face efectul un tratament, în afara respectării acestuia mai trebuie adăugat ceva. Iar acum vine partea interesantă… Ce trebuie adăugat tratamentului? Ciocolată! Da, ciocolata este ingredientul secret folosit de numeroase persoane pentru a reuşi să-şi ducă la bun final şi cu uşurinţă tratamentul, chiar şi de mine.

Deși ciocolata este mâncată de plăcere, consumul de ciocolată amăruie a fost dovedit a afecta benefic organismal uman. Alte studii au fost efectuate pentru a dovedi efecte anticancerigene, de stimulator cerebral, inhibitor al tusei, căci asta a fost şi motivul ce mi-a stârnit interesul asupra ciocolatei. Răcită de ceva vreme m-a ajuns şi tusea; medicamentele nu-şi făceau efectul până când mi s-a pus pata pe o ciocolată şi vreo patru zile am mâncat constant, iar tusea m-a părăsit într-un mod surprinzător.

Specialistul Ivan Petyaev (un doctor de origine rusă) a descoperit că ciocolata creează anumite grupuri de cristale care protejează şi transportă medicamentele, răspândirea acestora în corp fiind mai uşoară şi absorbţia lor în ficat fiind amplificată. “Ciocolată a devenit starul acestui proces terapeutic”, a explicat Petyaev.

S-au realizat şi experimente pe baza acestei teorii, am realizat şi eu acest lucru, iar dacă nu mă crezi, eşti liber să încerci! Ciocolata este miraculoasă!

 Sursa foto: lets-chocolate.ro, ebihoreanul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *